Pastor Daniel Tanc: Temelia biblică a ecologiei

Pastor Daniel TancVoi începe prin a cita două scurte pasaje din cartea Psalmilor care ilustrează legătura evidentă dintre Creator şi creaţie, dintre Dumnezeu şi natură.

Psalmul 19

Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii.

Psalmul 65

Tu cercetezi pământul şi-i dai belşug, îl umpli de bogăţii şi de râuri dumnezeieşti pline cu apă. Tu le dai grâu, pe care iată cum îl faci să rodească: îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării, îl înmoi cu ploaia şi-i binecuvântezi răsadul. Încununezi anul cu bunătăţile Tale, şi paşii Tăi varsă belşugul. Câmpiile pustiului sunt adăpate, şi dealurile sunt încinse cu veselie. Păşunile se acoperă de oi, şi văile se îmbracă cu grâu: toate strigă de bucurie şi cântă.

Din perspectiva temei asupra căreia ne aplecăm cu această ocazie, primul verset al Bibliei este definitoriu: La început Dumnezeu a creat cerul şi pământul. Cineva remarca foarte bine, comentând acest verset că mai înainte să fie religia a fost natura, creaţia. Totul porneşte de la creaţie. Dacă nu am avea Genesa 1, capitolul creaţiei, nu am mai avea nimic altceva. Biblia începe în Genesa amintind despre cer şi pământ şi sfârşeşte în Apocalipsa prezentând imaginea unui pământ restaurat.

Biblia poate fi citită şi ca o carte de ecologie. Grădina Edenului reprezintă idealul stabilit de Dumnezeu pentru om. La finalul lucrării Sale, Dumnezeu evaluează creaţia şi atribuindu-i calificativul de foarte bună. Aşa a fost, aşa trebuia să rămână, aşa trebuie să redevină.

Sfânta Scriptură abundă în pasaje care vorbesc despre natură, prezentându-i frumuseţea. Nenumăraţi psalmi sunt adevărate ode în care natura este prezentată în lumini strălucitoare. În Biblie sunt numite peste 110 plante şi peste 200 de animale, nenumărate elemente şi fenomene ale naturii.

Din Biblie aflăm şi faptul că omul este responsabil de starea naturii. Dumnezeu i-a încredinţat omului mandatul de a stăpâni peste natură. Stăpânirea omului nu trebuie să fie asemenea unui despot, ci aşa cum sugerează termenul din ebraică omul trebuie să stăpânească asupra naturii cum un rege bun stăpâneşte peste poporul său: cu gândul la prosperitatea naţiunii sale. Isus din Nazaret şi-a învăţat ucenicii în felul următor: cine vrea să fie stăpân, să fie slujitorul celorlalţi. Tot astfel, omul este chemat să stăpânească peste natură slujind-o, îngrijind-o. Oare cum poate cineva să creadă că îşi cinsteşte Creatorul dar poate exploata şi batjocori creaţia?

Un lucru este clar în gândirea iudeo-creştină: omul este responsabil pentru dezastrul ecologic, întrucât omenirea se află faţă de natură într-o relaţie de interdependenţă. Starea de criză ecologică se datorează exclusiv omului. Consumerismul, noul idol al veacului nostru, ne-a distrus relaţia cu Creatorul şi cu creaţia. Umanismul a dus la concepţia utilitaristă, considerând că omul este mai presus de creaţie, iar prin urmare o poate manipula după buna lui plăcere. Însă totul se plăteşte. Nota trufiei şi lăcomiei este una extrem de mare şi greu de plătit. O plătim nu doar noi, ci o vor plăti şi generaţiile viitoare. Lăcomia pare a nu avea leac. Pe măsură ce conştientizăm starea gravă a planetei, pe atât de mult lăcomia continuă să îşi găsească un loc propice în inimile multor oameni. Nu trebuie să uităm că apostolul Pavel afirmă într-una din epistolele sale că lăcomia este o închinare la idoli. A te închina la idoli reprezenta în iudaism şi în creştinismul incipient un păcat abominabil. În timp ce condamnăm alte păcate, trecem cu prea mare uşurinţă peste lăcomie.

Trufia ne face să ne dorim case mai mari, maşini mai puternice, etc. decât semenii noştri. Mândria ne determină să ne comparăm cu aproapele nostru, nu să privim la creaţie. Mândria e motorul care împinge mulţi semeni ai noştri spre ceea ce numesc ei progres. Un pas făcut înainte, dar în detrimentul naturii înseamnă un pas spre autodistrugere. 

Privim cu îngrijorare la topirea gheţurilor, la creşterea temperaturii, la precipitaţiile masive, la evaporarea apei, la modificarea ritmului anotimpurilor, la ploile acide, la dispariţia unor forme de viaţă. Una din cele 10 porunci este să nu ucizi. Dar nu cred că Dumnezeu a avut în vedere doar crima împotriva semenului, ci şi crima împotriva naturii. Defrişăm păduri, poluăm râuri şi oceane şi totuşi nu ne considerăm criminali. În Epistola lui Pavel către Romani, în capitolul 8 se afirmă că natura aşteaptă restaurarea cu o dorinţă înfocată şi suspină, căci a fost supusă deşertăciunii, dar în final va fi izbăvită din robia stricăciunii.

Primul ecologist îl avem menţionat în Biblie. Când Dumnezeu anunţă potopul, Noe, la îndemnul lui Dumnezeu, adună în corabia lui animalele pământului din fiecare specie, pentru a fi salvate. Noe trebuie să devină un model pentru noi. Dumnezeu îi porunceşte să adune anomale din toate speciile, întrucât orice specie, cât de nesemnificativă ar fi în ochii noştri, este de o valoare inestimabilă pentru Dumnezeu.

Omul trebuie să depăşească prejudecăţile unei societăţi de consum. Trăim într-o lume în care interesele economice de moment încearcă să ne orbească perspectiva pe termen lung. Din nefericire, când discutăm despre termen lung nu ne mai referim la mii sau sute de ani, ci, în cel mai bun caz la zeci de ani. 

Adevăratul ecologist este un om nou, care şi-a schimbat gândirea în ce priveşte lumea, un om care a reuşit să iasă din tiparele acestei lumi. Mântuirea despre care vorbeşte gândirea iudeo-creştină înseamnă schimbarea comportamentului individual şi colectiv. În limba ebraică există un cuvânt: teşuva, care este tradus în limba română prin căinţă sau pocăinţă. Însă sensul este mult mai profund: teşuva înseamnă întoarcere spre Creator. Şi dacă ne întoarcem spre Creator ne întoarcem implicit spre creaţie.

Papa Ioan Paul al II-lea spunea că niciodată nu acţionăm neutru asupra naturii, ci, fie pozitiv, fie distructiv. Sanctitatea sa Papa Benedict al XVI-lea ne aminteşte că natura este un dar. Însă în cazul acestui dar se aplică legea reciprocităţii: natura oferă, dar şi cere. Pământul ne oferă hrană, doar dacă îl lucrăm. Ce facem cu darul lui Dumnezeu?

Biserica este promotorul unor valori în societate şi este chemată în fiecare epocă să îşi împlinească menirea. Ea ar trebui să se angajeze fără nici o rezervă în promovare valorilor care susţin şi protejează natura. Biserica trebuie să devină un model de abordare ecologică pentru societate.

 Mântuirea despre care vorbeşte Biblia este o mântuire a omului, dar şi a naturii. Profeţiile Vechiului Testament şi scrierile Noului Testament abundă în astfel de afirmaţii. Oracolele profetice ale lui Isaia, precum şi afirmaţiile Domnului Isus, ale apostolilor Pavel şi Ioan sunt evidente în sensul acesta. 

Centrul Noului Testament este persoana lui Isus Hristos. Nici măcar despre Hristos nu putem vorbi fără să amintim natura, întrucât în Coloseni 1 citim: Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, El este mai înainte de toate şi toate se ţin prin El. În a doua sa epistolă, apostolul Petru discută în capitolul 3 despre natură şi despre ciclurile istorice. Punând problema din perspectiva viitorului îndepărtat, el ne întreabă: ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi?

Noul Testament spune: cine ştie să facă un bine şi nu-l face, săvârşeşte un păcat. Ştim de acum că ocrotirea creaţiei este un bine. A distruge creaţia nu e doar o neglijenţă, sau un fapt reprobabil, ci este un păcat înaintea Creatorului.

Doresc să închei pe o notă optimistă, iar în acest sens voi recurge la ce scrie apostolul Ioan în Apocalipsa 21: Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou. În final ecologia va învinge. Avem o luptă grea, dar frumoasă. Cauza noastră este nobilă. Merită fiecare efort.   

 Biblia începe prin afirmarea că Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor, a plăsmuit o lume minunată, precizând, în acelaşi timp, că omul este responsabil de modul în care tratează natura; starea gravă în care a ajuns creaţia cere ca omul să se întoarcă Creator, să-şi înnoiască gândirea şi să-şi reconsidere atitudinea, astfel încât Creatorul să fie slăvit, iar fiinţa umană să fie într-o relaţia de armonie cu divinitatea şi cu natura.

Reclame

Despre Orlando Balaş

Despre natură şi planeta România
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Pastor Daniel Tanc: Temelia biblică a ecologiei

  1. Pingback: Reprezentanţii religiilor s-au reunit la Oradea din iubire şi grijă pentru natură | Ecologie şi religie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s